can you add me mate , i'd like to talk about possible trade.

Bunica mea era o mare povestitoare, aproape la fel de mare ca orice bătrân, dar povestile ei aveau un farmec aparte, descriau cu acuratețe viața satului, cu bunele și relele lui, cu miturile si legendele ce-l înconjurau, eram mereu fascinat.

Povestirile ei erau, pe bună dreptate, desprinse parcă dintr-un trecut intangibil, parca mai întunecat decât vrem să ni-l amintim.

Poate era saracia cea care dădea gir acestor fantasme, poate anii de foamete sau inegalitatea dintre țărani si boieri…un lucru însă era cert: un sâmbure de adevăr tot exista.

Prima poveste memorabilă e despre o casă bătrâneasca aflată pe o movilă de pământ, probabil care marca hotarele in evul mediu, movilă numita de oamenii locului “Dealu’ Dracilor” sau “Gorganul Dac”.

Ne găsim în apropiere de Călărași, în comuna Modelu, anul 1934, anul nașterii bunicii mele.

Un an rodnic, ploios si abundent, frumos an să te naști în mijlocul verii, într-o zi furtunoasă, aproape lipsită de lumină, în luna lui Cuptor(Iulie), într-o casă mică, așezată pe strada principală, ce lega toate satele si comunele de orașul Călărași.

Povestea bunicii începe cu ea si se termină cu moartea surorii ei, cu 2 ani mai mare.

Acum, am sa o citez pe cat posibil exact cu ale ei cuvinte…

“Mamă, cum să-ți spun io ție, era un frig de zici ca era mijlocul lui februarie, asa de frig era.

Si vine tăticu’ acasă că sa apropia sorocu să mă nasc și n’aveam nași, vine el acasă cu un vecin si cu fra-su ca sa o ia pe mămica sa o ducă la moașă, ca n-avea bani atunci sa ma nască la spital…

Si mama se tânguia ca nu stia cui s-o lase pe sor-mea, pe Maria, s-o lase la mamaia, la soră-sa Voica sau s-o ducă la Popa Sandu…

De acuma Maria avea vreo 2 ani și putea merge si mânca singură, nu era mare pagubă s-o lase la un vecin, da’ lu’ mămica ii era frică, ca cică umblau strigoii in sat si sleiau vitele, le luau laptele, îmbolnăveau copiii, cică aia de pe deal, de pe Movilă erau strigoi si nu ieseau decât noaptea, cică era baba singură, ca bărba-su murise la vreo săptămână după ce s-au luat, in razboi, săracu…

ȘI baba atâta l- a plans, ca nu i- a mai plecat sufletu’, l- a plans baba si la blestemat, să nu-i deschidă Sf. Petru poarta railuiu până n-o veni si ea langa el.

Cică s-a făcut strigoi, mamă…

Si normal ca tot satu știa, ca trecuseră mai mult de 10 ani de cand baba nu mai ieșea din casă decât noaptea si la început lumea zicea ca se duce cu unu’ si cu altu’, da’ după si-a dat lumea seama ca era bărba’ su ala care era mereu cu ea…

Ca era in militar îmbrăcat, asa cum a murit…

//Bunica a divagat putin de la subiectul principal ca să mi explice ce urmează să citiți, e important de luat in calcul faptul că povestea mi a fost spusă in 2016, cu câteva luni înainte de moartea ei, am notat-o si a ramas asa pana acum.

E scrisa in felul acesta tocmai pentru a va face o idee si pentru a pastra autenticitatea celor simțite de mine” Lăsați comentarii daca doriti si alte povesti//

Revenim…

Da mamă, era in militar si avea pusca pe umăr…Si la tot satu ii era frică se babă, că-l are pe satana în casă, ca doarme cu el in pat…

Da ea l-a iubit mult pe bărba-su si d’ aia a făcut ce a făcut…că e păcat mare sa blestemi morții, ca nu mai au odihnă..

Așa, ce ziceam?

Da, nu stiau cui să o lase pe sor-mea…popa nu era acasă, striga taticu pe la toate porțile si nu răspundea nimeni ca era mare furtună si lumea stătea în casă.

Nu știa taticu pe unde sa mai meargă ca nici nu voia să meargă la neamuri ca nu avea bani să-i cinstească atunci si nu voia să se facă de râs.

Până la urmă, taticu disperat o duce pe sor-mea la babă, ca baba avea mereu ușa deschisa si poartă nici nu mai avea.

O strigă taticu si iese baba din casă, rumenă toata-n obraji, nici n așteaptă să-i zică taticu’ ce vrea de la ea și îi zice ” Să-ți trăiască fata, Niculae, sa fie sănătoasă, hai adu-o pe Măriuca, ca la ora 2 se naște și Ioana si nu mai ai timp s-o vezi”…

Taticu s-a mirat tare când a auzit-o, dar el nu credea in vrăjitorii si alte dracovenii cum le zicea el.

Zis si facut, o aduce pe sor-mea, o lasă la babă, vine acasă si ia căruța, o suie pe mama, îl ia pe fra-su cu el si pe inca un vecin si merg la dispensar, la moașă.

În fine, la ora două mă naște mama, n aveam nași, ca sa mi dea nume agentul sanitar de la dispensar, să-mi facă actele.

Cum se vorbeau tata cu fra-su si cu mama, ajunge la dispensar o boieroaica cu bărba-su, că îl durea pe boier capul de zici că “ce-i aia?”.

Mi a povestit taticu ca la nastere eram mica și sfrijita, nici să orăcăi n-aveam putere.

Mă ia in brate boierul care era fiu de medic și-i zice la agent ca mai mult de trei ore nu mai duc, așa-i zice, ” să n-apuc să mă ridic de aici daca nu”…

Hai s-o botezam macar, hai la Popa să nu moară copilul nebotezat ca se face moroi și o să aveti mare necaz de pe urma ei…

Taticu ii zice ca nu are nași si boieru se oferă el, că e păcatos si măcar atâta bine sa facă si el…

Vine popa, iar când să-mi puie numele, boieru îi zice direct “Ioana” s-o cheme, ca pe mătușa din deal…care m-a crescut de mic copil

Taticu nici nu s-a gândit atunci că mătușa din deal era baba cu bărbatu strigoi, dar nici să-l întrebe pe boier cine e si de unde vine …

În fine, mă botează popa si taticu așteaptă să mor, să mă ducă la cimitir…

Trece o oră, trec două, cand sa se împlinească al treilea ceas, boieru zice ca se duce pana la băcănia de langa primărie sa ia o sticlă de vermut, să se cinstească acolo măcar ca m-a botezat.

Trece si al treilea ceas, pana la urma trece ziua si din 2-3 ore cat a zis taticu ca o lasă pe Maria la babă, trecura 10.

Boieru nu mai venea așa că tata lua toate cele, dădu mâncare la cal, îl adăpă, mulțumi doctorului si plecă spre casă.

O lăsă pe mămica cu mine si cu fratele lu’ tăticu si merse să o ia pe sor-mea..

Din ce mi a povestit mie taticu, parca aerul era mai greu si drumul nu se mai termina, transpira si nu mai ajungea la deal, o luase razna de spaimă…”Doamne ferește!”.

În fine, a ajuns cu chiu cu vai, a bătut în ușă, a bătut, nimic.

A mers sa se uite pe geam, în casă…

În cameră area o lampă si Maria, sor-mea stătea pe un tamburel si râdea le cineva, dar taticu’ n -a putut să vadă, ca era in colț…

Atunci a bătut taticu tare de tot in geam, de s-a intors Măriuca si s a uitat si a inceput sa urle ca din gură de șarpe.