Viforul ce-are să spîrcuiască nimicnicia ce tu găsești de cuviință a numi vieață. Ești pristăvit, mojicule. Poci ca să fiu orișiunde, fieștecînd și poci a te stropși în șapte sute de chipuri, iară asta doar în brînci. Iată că nu doar ce sînt înalt școlit în trîntă, dară poci umbla la armurăria dorobanților și am să mă slujesc de dînsa întru totul pentru a-ți nimici șezutul de pe fața gliei, zamparagiule. O, numai de-ai fi vezuit ce amărăciune vei fi ispitit asupra-ți cu ceastă şăgalnică cuvîntare, pasămite ai fi muțit. Dară nu-ți fu în putință, n-ai cadaticsit, iară acum vei da tribut, nărodule. Iată voi slobozi urgie asupra-ți și de îndată te vei năbuși într-însa. Ești pristăvit, mojicuțule...